Photobucket

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Arhimandritul Gavriil (Urghebadze): "Tot ceea ce e rău în om e doar accidental. Nu dispreţuiţi pe nimeni!"


altGavriil s-a născut undeva aproape de Marea Neagră, în Georgia aflată până nu demult sub dictatura ateistă a regimului comunist.
Următoarea relatare descrie persecuţia pentru adevăr a monahului Gavriil petrecută în anii '50 ai secolului trecut. Mai precis, în anul morţii lui Stalin, 1953. Gavriil era pe atunci un tânăr ieromonah. In piaţa centrală din Tbilisi – capitala Georgiei – se desfăşura un miting şi reprezentanţii puterii erau de faţă. In spatele lor, pe o faţadă a clădirii, întinzându-se pe două etaje, atârnau afişe uriaşe cu conducă-torii partidului stând în picioare. La un moment dat, în toiul mitingului, când întreaga piaţă era ticsită cu oameni şi un membru al conducerii îşi ţinea discursul, uriaşul portret al lui Stalin a fost cuprins de flăcări.

De ce pleacă tinerii din Biserică? - Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul


altSpunea Cuviosul Porfirie: „Adevărul lui Hristos ne arată că, dacă lauzi pe cineva, îl faci să devină egoist. Egoistul este confuz şi condus de diavol şi de duhul rău. Crescând astfel, în acest egoism, prima lui treabă este să-l nege pe Dumnezeu şi să fie un egoist neadaptat în societate".

Iată de ce este bolnavă societatea noastră şi de ce sunt necredincioşi copiii noştri: din copilărie le hrănim egoismul, mândria, care este cea mai mare necurăţie în om şi păcat. Copiii devin astfel uşor de stăpânit de puterile demonice şi unelte ale duhului viclean. Lauda naşte în copil o falsă impresie măreaţă despre sine. Această idee Părinţii o numesc trufie şi ea este rădăcina adâncă a egoismului şi a mândriei.

Iubirea e cărarea


altPotrivnicul L-a încercat pe Domnul prin aceste trei: prin neputinţa trupului, prin slava deşartă şi prin ispitirea de Dumnezeu. Toate aceste ispite au ascunse în ele momeala plăcerii, sau acul păcatului, însă în chip felurit. Toate la un loc alcătuiesc chipul dintâi al vrăjmaşului, sau, după Sf. Maxim, ispita prin plăcere. Tot războiul potrivnicului acesta a fost: ca să-L facă pe Domnul să calce dragostea către Dumnezeu ca Tată. Căci ştia vrăjmaşul că plăcerea pământească, pentru cine umblă după ea, are drăceasca putere ca să desfacă pe om de dragostea lui Dumnezeu şi să i-o întoarcă spre plăcerea a orice altceva afară de Dumnezeu. Prin urmare, dacă mai avem inima prinsă de ceva de pe pământ, stăpânitorul lumii acesteia încă ne mai ţine legaţi în împărăţia lui, de vreme ce dragostea noastră către Dumnezeu încă n-a ars şi aceea.