Intr-o gară, s-a suit un preot într-un tren în care erau mai mulţi călători în compartiment de clasa a doua. Unul dintre călători, era un adventist înfocat ce făcea naveta cu trenul în fiecare zi şi-i plăcea să ia în râs pe preoţii cu care se întâlnea. Cum a intrat preotul în compartiment, adventistul cu multă politeţe, cu o prefăcută dragoste îl pofti să se aşeze pe un loc ţinut de el liber. Însă, preotul, văzând că o femeie cu un copil mic în braţe stătea în picioare, poate de multă vreme, a înţeles că trebuie să-i dea adventistului o lecţie de educaţie creştină. La poftirea ce i s-a făcut, preotul a mulţumit adventistului şi a îndemnat-o pe femeia ce ţinea copilul în braţe să se aşeze pe locul liber. Femeia, cu un zâmbet de profundă recunoştinţă, îi mulţumi preotului şi se aşeză făcând în acelaşi timp o grimasă de durere de picioare pe fondul unui oftat adânc.Adventistul se uita năucit de atitudinea părintelui ce l-a pus într-o neânţeleasă încurcătură în faţa tuturor, dar cu o privire de om trufaş, îi spune preotului pe un ton de reproş nervos:
-Da bine, părinte, eu pe sfinţia ta, te-am poftit să şezi colea, nu pe femeie, că voiam să stăm puţin de vorbă!
Preotul, i-a răspuns:
-Dacă aş fi fost mai curat decât acest copilaş şi decât această mamă, încă n-aş fi îndrăznit să mă aşez înaintea lor, pentru că Mântuitorul Iisus, zice: «de nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor». (Matei 18,3). Şi, eu... care... sunt întunecat şi încurcat în mulţime de păcate, cum aş fi putut să mă aşez în faţa acestei lumini, a acestui copilaş, şi a acestei jertfitoare mame, când ei strălucesc în chip nevăzut, mai mult decât soarele pe cer? De aceea, m-am gândit că ar fi bine să mă închin în faţa acestui prunc şi a acestei mame, şi aşa ar trebui să faci şi dumneata.
Răspunsul preotului l-a lăsat pe pocăit cu gura căscată, şi încurcat în cuvintele dumnezeieşti fără de fapte, nemaiştiind ce să zică. A tăcut. Şi-a aruncat privirea pe fereastră, nemai îndrăznid să privească pe nimeni, ruşinat parcă de necugetatul gest faţă de o femeie ce trebuia rspectată şi ajutată. A fost lovit în mândria sa, chiar de cel pe care se pregătea să-l ia în râs şi să-l desconsidere în faţa oamenilor, pe preotul ortodox.
Deci, cuvântul Sfintei Evanghelii, indiferent din ce confesiune religioasă faci parte, trebuie să-l şi lucrezi nu numai să-l predici, făcându-ţi un merit din aceasta, pentru că Dumnezeu nu are nevoie numai de vorbitori ci are nevoie mai ales de împlinitori, de înfăptuitori şi trăitori ai cuvântului Său. Exemplul personal aproape că depăşeşte cuvântul rostit. Chiar dacă nu ai predica cuvintele Sfintei Evanghelii, dar dacă le-ai înfăptui, adică le-ai pune în practică şi le-ai împlini prin fapte, pentru cei care te privesc este ca şi cum le-ai fi ţinut o predică. Prin faptele tale, mereu ţii câte o cuvântare, fără să deschizi măcar gura.
(Ahim. ILARION ARGATU "Pilde si istorioare adevarate" 2011 )
Sursa aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu