Remediul pentru durerea din suflet nu se ia cu rețetă

Despre cineva care nu găsește ușor perechea potrivită pentru căsătorie se bănuiește că ar avea cununiile legate. Despre un copilaș cu somn agitat, care este adeseori neliniștit și plânge se bănuiește că este deochiat. Despre cineva care se simte slăbit fizic și pare a nu-și reveni de la sine din această stare, și ale cărui analize medicale sunt în parametri normali, se bănuiește că ar avea argintul viu. Când evenimente negative se tot întâmplă unei persoane sau familii, se bănuiește că acolo este un blestem până la al nouălea neam, sau că  i (li) s-u făcut farmece.

Odată panica, îngrijorarea și sămânța credulității semănate în sufletele celor astfel diagnosticați, începe goana după remedii. Când oamenii nu aleargă direct la vrăjitorii și descântece, ori când acestea se dovedesc ineficace, se alege rezolvarea pe calea bisericii, dar din ignoranță si disperare sunt căutate rețete stricte: dai 7 acatiste la 7 mănăstiri; participi la 14 masluri; citești lunea, miercurea și vinerea psalmii X, Y, Z; aprinzi 33 de lumânări și rostești neîncetat rugăciunea cutare până la arderea lor completă; mergi timp de 7 săptămâni la dezlegările Sf. Vasile; citești acatistul X timp de 40 de zile etc. Sfinții părinți ne învață de ce este greșit a recurge în mod nesăbuit la aceste mijloace și tehnici, dar și ce este de folos duhovnicesc când Dumnezeu îngăduie o astfel de ispită.

Rugăciunea să fie continuă

Omul nu trebuie să fie tipicar. Trebuie să fie tipicar ca procedeu, în ce privește dorința de a se înduhovnici. Nu avem numaidecât nevoie de o rugăciune de tipic. Avem nevoie de o prezență continuă a inimii, această stare continuă de dragoste, de relație cu Dumnezeu, asta este esența rugăciunii. Pentru că și o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă. Și o rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă. Dacă se face o rugăciune din aceasta după tipic, după ce se termină, omul se consideră achitat de obligația rugăciunii din inimă și se retrage fără nimic de la ceea ce ar trebui să-l țină prezent. Adică sunt mai mult pentru o continuă tresărire duhovnicească. De aceea mă faceți să spun că orice clipă poate sa fie un timp și orice suspinare poate să fie o rugăciune. Suspinarea nu se face așa: “Uf!“, ci o faci lui Dumnezeu, ca plecând din adânc spre El... “Nu tot cel ce zice Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Mea!”

Rugăciunea să zicem – tipicală poți lesne să o termini într-o jumătate de ceas, un ceas, dar pe urmă?... M-a întrebat cineva de câte ori să zică rugăciunea, după ce un alt părinte îi recomandase să o spună de 1.000 de ori. I-am răspuns: "Să zici o dată și să nu mai termini!". Iar cuiva care m-a întrebat: "Câte metanii să fac în douăzeci și patru de ore?". I-am răspuns: "Ai libertatea sa faci câte poți! Dar să faci."  (Pr. Arsenie Papacioc)

"Prieten bun câștigă-ți plânsul
Și "Rugăciunea lui Iisus",
Căci plânsul stinge focul veșnic,
Iar ruga te înalță sus". (Sf. Ioan Iacob Hozevitul)

Sfântul Maslu, mai popular decât Sfânta Împărtășanie

Omul bolnav ajunge uneori la disperare în căutarea vindecării, participând mai des la Taina Maslului decât la Sfânta Liturghie. Cum să nu cădem în această extremă?

Într-adevăr, se observă acest lucru în zilele noastre, şi asta din cauza neînţelegerii corecte a încercărilor din viaţa noastră. Omul este întotdeauna tentat să fugă de durere, boala provoacă suferinţă, iar omul cere de la Dumnezeu să ridice de la el această durere. Biserica, în schimb, învaţă că omul ar trebui să se roage ca să primească putere de la Dumnezeu să ducă această cruce cu răbdare, pentru că Domnul Hristos învaţă în Evanghelie că fără Cruce omul nu se poate mântui: "Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie". În această căutare de a elimina boala, omul contemporan apelează nu numai la doctori, ci şi la Biserică, mai ales când aceştia nu mai pot face nimic. Dar, fiindcă este o slabă înţelegere a vieţii bisericeşti în multe cazuri, oamenii percep lucrarea Bisericii ca fiind o lucrare magică. Omul respectă o reţetă primită de la preotul duhovnic, să facă anumite rugăciuni, să postească în anumite zile, să participe la un număr de masluri şi, respectând această practică, se gândeşte că va fi absolvit de acele chinuri care-l copleşesc, însă Dumnezeu nu lucrează în chip magic. Viaţa sacramentală a Bisericii se referă la omul integral. Dumnezeu nu ridică întotdeauna patimile sau suferinţele fizice prin lucrarea sacramentală a Bisericii, ci lucrarea sacramentală restaurează fiinţa umană din interiorul său.

Nu este cazul să ajungem obsedaţi de Taina Sfântului Maslu. Am întâlnit persoane care căutau zilnic biserici unde se oficia Taina Sfântului Maslu, unii au ajuns să participe chiar la două masluri pe zi, dar ei nu se spovedeau şi nu se împărtăşeau. Întotdeauna trebuie să ne raportăm la viaţa sacramentală a Bisericii, în centrul căreia se află Euharistia, deci de la Împărtăşanie porneşte totul. Toate tainele pornesc de la Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi se împlinesc în Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Cât de des este bine să participăm la Taina Sfântului Maslu?

Oficierea Maslului de obşte nu ţine de tradiţia veche a Bisericii, Maslul se săvârşea doar pentru bolnavi şi, în general, pentru bolnavii care erau rupţi de comunitatea euharistică prin boala lor. Rânduiala săvârşirii Maslului este o sinteză a unor rânduieli foarte vechi şi diferite. Dar, în general, Maslul se săvârşea numai pentru anumite persoane care erau bolnave. Fireşte că lucrarea tainei şi harul Duhului Sfânt care sfinţeşte uleiul cu care se ung credincioşii la Maslul de obşte are acelaşi efect, dar prin aceasta nu trebuie să se ajungă la o exagerare, adică Maslul nu este slujba principală a Bisericii, importanţa Maslului este dată de boli.(Sursa: Ziarul Lumina)

Harul rugăciunii dezleagă acolo unde lucrează pocăința sinceră și continuă

 "Daca ești stăpânit de un păcat și îți pare rău și te așezi pe poziția bună împotriva păcatului, atunci îți ajută harul. Dacă nu te așezi pe poziția de luptă și te simți bine în cloaca aceea, atunci harul nu te ajută. Și farmecele se prind la anumite persoane, se constată. Uite, eu sunt de cincizeci de ani în mănăstire și n-am prea văzut în mănăstire farmece reușite. Dar, în schimb, vine lumea fermecată! Sunt aici în Dobrogea, de treizeci de ani, și spuneam și altora, n-am văzut ca aici atâta lucrare de duhuri rele de farmece. Vin stăpâniți de farmece care împiedică căsătoria lor sau îi leagă ca potență bărbătească, însă se și vindecă pe rupte cu ajutorul rugăciunilor. Vin și se plâng: "Doamne, iartă-mă! Scapă-mă!". Scapă pe o bucată de vreme. Dar, daca nu se astâmpără...Că spune Mântuitorul în Evanghelie: "Ieși din el și să nu mai intri!". Să nu mai intri în el. Pentru că duhurile rele se tânguiesc și unde se duc, sunt întristate și se gândesc că: "Ce bine era!". Dacă găsește casa măturată, cum zice Mântuitorul, adică, dacă i-a scos pe ăștia de acolo, este limpezit, și atunci intră, și va fi căderea cea de pe urmă mai mare ca cea dintâi. Pentru că iar începi să cedezi, nu te-ai complăcut pe poziție de dezinfectare cu îngerii lui Dumnezeu, ci te-ai lăsat la voia întâmplării. Satana nu este o putere, ci un tolerat de Dumnezeu. Puterea e la noi, creștinii, că suntem botezați, avem înger păzitor, ne rugăm la Dumnezeu. Dracul se atinge de tine dacă te are la mână cu ceva (greșeli, păcate). Să nu te aibă cu nimic la mână. Domnul Iisus Hristos ne vrea întregi, numai Satana ne vrea viclenește, numai vârf de deget, că știe el, vicleanul, că așa ne poate stăpâni toată ființa." (Pr. Arsenie Papacioc - Sursa: Doxologia.ro)

Cauza deochiului este invidia

Cuviosul Paisie Aghioritul definește astfel deochiul: "Invidia, atunci când are și răutate, poate pricinui rele. Acesta este deochiul. E o lucrare diavolească".  "Deochiul - zice Sfântul Vasile cel Mare - este o acţiune a diavolului săvârşită de oamenii pizmaşi". Într-o rugăciune a Sfântului Vasile se cere: "Risipeşte orice lucrare a diavolului, orice atac drăcesc." În Molitfelnic există o rugăciune numită pentru durere de cap (deochi), iar preotul o poate citi la cererea părinților pentru copilul deochiat. Cea mai puternică armă împotriva deochiului la copii este aducerea lor la Sf. Liturghie, împărtășirea deasă cu Sfintele Taine și viața curată a părinților.

Dezlegarea cununiilor

Pentru dezlegarea cununiilor ce trebuie de făcut?

Pr. Teofil Părăian: - Dragă, cu dezlegarea cununiilor lucrurile stau aşa… Se duc mai ales fete mai în vârstă, se duc pe la ghicitori, se duc pe la preoţi care deschid cartea şi care, de fapt, deschid numai ca pretext cartea, că nu pot citi ce le spune, că în carte nu scrie aşa… Dar, mă rog, dacă se duc la oameni din ăştia, care au pretext cu carte îi întreabă: “Câţi ani ai? – Treizeci. – A, păi ţi-s cununiile legate, dacă nu eşti măritată”. Adică, domnule, dacă ai ajuns la vârsta asta, se poate presupune că nu te mai căsătoreşti, să zicem. Sau vine cineva de pe la Vâlcea, un tată cu fiica lui, că “nu se mărită fata”. Şi zic eu: Câţi ani are? “Nouăsprezece”. Zic: eu am o nepoată care-i de 32 de ani, şi încă nu-i măritată. Şi aş face ceva pentru nepoata mea, dacă aş putea. Dar n-am ce face. Şi atunci omul zice către fată: “Hai să mergem, că făcurăm drumul degeaba!” Până la urmă, nepoata mea s-a măritat, dar la 36 de ani. Dacă a zis cineva că e legată cununia, nu i-a spus că numai până la 36 e legată, ci a gândit că e legată pe toată vremea.

Aşa că astea sunt chestii foarte relative, nu trebuie să vă frământaţi pentru nişte lucruri…“Că e legată cununia”. Păi cum e legată, cine a legat-o, de ce a legat-o, cine-o dezleagă, cum o dezleagă? Și vine la mine câte cineva şi zice: “Părinte, să-mi faceţi nişte rugăciune de dezlegare a cununiei”. Realitatea este că eu fac rugăciuni de dezlegare în general, pentru că o rugăciune de dezlegare a cununiei nu există. Mai vin unii oameni să le fac molitvele Sfântului Vasile şi nu ştiu nici ei de ce.  Şi eu ştiu că ăştia-s de pe la ghicitori şi de pe la preoţi din ăia care umblă cu aşa ceva… Zic: cine te-a trimis la mine? “Păi, mi-a spus părintele cutare”. Sau “Mi-a spus femeia cutare, ghicitoarea cutare”. Zic: mă, ştii ceva? Eu nu fac slujbe de comandă! Eu sunt preot şi ştiu ce am de făcut!” (Extras din Teofil Părăian, Arhim. “Din ospățul credinței”)

Binecuvântarea dezleagă blestemul

Cuviosul Paisie Aghioritul: Tot ceea ce are binecuvântare stă în picioare. Iar tot ceea nu are binecuvântare nu stă în picioare. Nedreptatea este mare păcat. Toate păcatele au circumstanțe atenuante, nedreptatea nu are, atrage urgia lui Dumnezeu. Înfricoșător lucru! Blestemul prinde atunci când există la mijloc nedreptatea. Când nu este nedreptate, atunci se întoarce la cel ce l-a rostit. Cel ce primește blestemul se chinuiește în viața aceasta. Iar cel ce a blestemat se chinuiește și în viața aceasta și se va chinui și în cealaltă, pentru că va fi pedepsit de Dumnezeu ca un ucigaș, dacă nu se va pocăi și spovedi. Pentru că, să zicem, poate cineva să te necăjească, însă tu, cu blestemul ce i-l dai, este ca și cum ai lua pistolul și l-ai omorî. Cu ce drept faci asta? Orice ți-ar fi făcut celălalt, nu ai dreptul să-l omori. Ca să ajungă să blesteme cineva, înseamnă că are răutate - atunci când o spune cu patimă, cu înverșunare.”

Sf. Nicolae Velimirovici a alcătuit o rugăciune pentru binecuvântarea vrăjmașilor, în care se repetă constant: Doamne, binecuvântează-o pe vrăjmașii mei! Și eu îi binecuvântez și nu-i blestem. (Extras din Pr. Gh Grindu, Doamne, scapă-mă!, Ed. Agaton, Făgăraș)

Așadar, a recurge la rețete stricte de rugăciune, acatiste și participare la slujbe bisericești fără a avea un fond duhovnicesc solid bazat pe spovedanie, prezența constantă la Sf. Liturghie, ținerea posturilor de peste an și împărtășirea cu Sfintele Taine, nu numai că ne lasă lipsiți de ajutorul cerut, dar pe unii îi poate chiar sminti. Dacă răspunsul la respectiva cerere întârzie să apară, necredința se învârtoșează, disperarea crește și îi aruncă pe mulți în ghearele mijloacelor diavolești.

Prin mila lui Dumnezeu, uneori se întâmplă ca practicând chiar și superficial o astfel de rețetă duhovnicească, cineva să regăsească drumul cel bun. Începe prin citirea mecanică de rugăciuni și sfârșește să simtă, să înțeleagă și să trăiască rugăciunea. Atunci, creștinul acela va renunța la numerologie în favoarea adâncii trăiri duhovnicești.

Rezolvarea problemelor de suflet nu se poate face în mod magic. În atotștiința și bunătatea Sa, Dumnezeu îngăduie nenumărate minuni și vindecări miraculoase, dar niciodată prin magie, ci prin împreună-lucrarea credinței cu Duhul Sfânt. Rețeta, numărul fix, rostirea formulelor care declanșează efectul dorit în mod magic, sunt străine Ortodoxiei.

Ne închinăm în Duh și Adevăr, nu la literă și forme fără fond. Sfântul Apostol Pavel spune: “Noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, dar Duhul ne învaţă cu suspine negrăite şi strigă în noi Avva, adică Părinte, ceea ce înseamnă Ne îndreaptă spre Dumnezeu Tatăl şi ne dă conştiinţa şi bucuria înfierii în Dumnezeu Fiul ca să simţim bucuria iubirii Tatălui Ceresc”. Deci, această rugăciune în Duhul Sfânt este rugăciunea adevărată şi nu o rugăciune formală numai din buze, ci o rugăciune din tot sufletul, din tot cugetul, căci Duhul Sfânt stă ascuns în sufletul, în cugetul omului, îi luminează mintea şi îi încălzeşte inima să dorească să răspundă iubirii Tatălui Ceresc. Iar închinarea în adevăr înseamnă închinarea care se bazează pe mărturisirea adevărului dreptei credinţe. Nu orice credinţă este adevăr, ci numai credinţa dreaptă care înseamnă mărturisirea dumnezeirii lui Iisus Hristos şi mărturisirea adevărului Învierii. (Sursa: Basilica.ro)

Cel care se roagă lui Dumnezeu în adevăr este cel care se închină lui Dumnezeu în biserică şi nu se închină în faţa idolilor patimilor, în afara bisericii. Este cel care, slujind lui Dumnezeu, prin participarea la serviciile divine din biserică, Îi slujeşte şi prin viaţa şi faptele sale. Este cel care, numindu-L pe Dumnezeu, Tată al său, într-adevăr Îl iubeşte, se teme de El, Îl ascultă şi îndeplineşte voia Lui cea sfântă, ca un fiu adevărat. „În rugăciune, spune Sfântul Tihon din Zadonsk, vom primi tot ceea ce este bun şi, prin urmare, inamicul nostru, ştiind acest beneficiu mare al rugăciunii, încearcă să ne distragă, aducându-ne diferite gânduri. Prin urmare, chiar şi oamenii temători de Dumnezeu ar trebui să fie precauţi în rugăciune, pentru a se opune inamicului, luând aminte numai lui Dumnezeu, astfel încât, să stăm în faţa lui Dumnezeu, atât cu trupul, cât şi cu sufletul. Şi aşa, precum cădem înaintea Lui în trup, tot aşa cădem şi cu duhul, pentru ca limba noastră să vorbească despre ceea ce mintea şi inima nu lasă să fie neauzite. Într-un cuvânt, ca rugăciunea interioară să fie de acord cu cea exterioară”.

Sursa aici