Pacatele gandului…

(…) Unele dintre gânduri sunt simple, altele complicate.

Simple sunt cele nepătimaşe. Iar compuse sunt cele

pătimaşe, ca unele ce constau din patimă şi idee. Aşa fiind,

se pot vedea multe din cele simple urmând celor compuse,

când încep să fie mişcate spre păcatul cu mintea. Să luăm

de pildă aurul, în amintirea cuiva s-a iscat gând pătimaş

despre aur, iar acest fapt l-a dus cu mintea la furt şi la

săvârşirea păcatului în cuget. Amintirii aurului i-a urmat

deci îndată amintirea pungii, a lădiţei, a vistieriei şi cele

următoare. Amintirea aurului era compusă, căci avea în ea

patima. Dar a pungii, a lădiţei şi a celor următoare era

simpla. Căci mintea nu nutrea nici o patimă faţă de ele. La

fel stau lucrurile cu orice gând, cu slava deşartă, cu femeia

şi cu celelalte. Căci nu toate gândurile care urmează

gândului pătimaş sunt şi ele pătimaşe, cum am arătat mai

sus. Din acestea putem cunoaşte care sunt înţelesurile

pătimaşe şi care cele simple.

   Unii spun ca dracii atingându-se în somn de

anumite părţi ale trupului stârnesc patima curviei. Pe urmă

patima stârnită aduce în minte forma femeii, prin amintire.

Iar alţii zic că aceia se arată minţii în chip de femeie şi

atingând părţile trupului, stârnesc dorinţa şi aşa se ivesc

nălucirile. Alţii iarăşi spun că patima, care domneşte în

dracul ce se apropie, stârneşte patima şi aşa se aprinde

sufletul spre gânduri, aducând înainte formele prin

amintiri. De asemenea despre alte năluciri pătimaşe, unii

spun că se produc într-un fel alţii într-alt fel. Dar în nici

unul din modurile amintite nu pot dracii să mişte nici un

fel de patimă, dacă se găsesc în suflet iubirea şi înfrânarea,

fie că se află trupul în stare de veghe, fie în stare de somn.

Unele dintre poruncile legii trebuie păzite si

trupeşte şi duhovniceşte; altele numai duhovniceşte. De

pildă: să nu curveşti, să nu ucizi, să nu furi şi cele

asemenea, trebuie păzite şi trupeşte şi duhovnicesc. Iar

duhovniceşte în chip întreit. Dar tăierea împrejur,

păzirea Sâmbetei, junghierea mielului şi mâncarea azimei

cu lăptuci amare şi cele asemenea, numai duhovniceşte.

 (…) Iubirea trupească de sine, cum s-a spus adeseori, e

pricina tuturor gândurilor pătimaşe. Căci din ea se nasc

cele trei gânduri mai generale ale poftei: al lăcomiei

pântecelui, al iubirii de argint şi al slavei deşarte. La

rândul lor, din lăcomia pântecelui se naşte gândul curviei;

din iubirea de argint gândul lăcomiei şi al zgârceniei; iar

din slava deşartă, gândul mândriei. Şi toate celelalte

gânduri izvorăsc din aceste trei: al mândriei, al întristării,

al pomenirii răului, al deznădejdii, al pizmei, al bârfirii, şi

celelalte. Aceste patimi leagă mintea de lucrurile materiale şi o ţin la pământ, stând cu toate deasupra ei

asemenea unui bolovan foarte greu, ea fiind prin fire mai

uşoară şi mai sprintenă ca focul. (…)

Extras di Filocalia II-Maxim Marturisitorul