Vedem cu uşurinţă, în viaţa de zi cu zi, cât de uşor ne este să vedem greşelile celorlalţi cu care intrăm în relaţie şi să ne găsim astfel scuze, motive pentru propria nefericire, pentru propriile stări de neîmplinire. Procedând astfel, aproape că nu mai suntem conştienţi că suntem singurii responsabili de stările noastre, de sentimentele pe care le trăim.
Plasând responsabilitatea în afara noastră, practic ne legăm de mâini şi de picioare şi, mai devreme sau mai târziu, ne confruntăm cu situaţia de a ne simţi neajutoraţi şi striviţi de lumea din jur şi de exigenţele vieţii. Prin acest mod de a gândi, fără să ne dăm seama de asta, devenim victime nu doar ale celui cu care venim în relaţie, ci şi ale vieţii. Mai mult decât atât, fiind centraţi pe ceea ce fac ceilalţi, pe ceea ce credem noi că ar fi ei datori să facă, ne pierdem din vedere pe noi înşine. Psihologul francez Jacques Salome simbolizează relaţia dintre doi oameni cu o eşarfă, fiecare dintre cei doi aflându-se la un capăt al eşarfei, adică la capătul său de relaţie. Este singurul pe care îl poate controla şi este singurul mod în care poate influenţa, în bine sau în rău, relaţia. Încercând să-l schimbăm pe celălalt, să-l facem să ne împlinească dorinţele, să vină în întâmpinarea nevoilor noastre, să se conformeze imaginii noastre despre „cum ar trebui sa stea lucrurile, ce e bine şi ce nu este, ce este normal şi ce nu este“ renunţăm la capătul nostru de relaţie, singurul „loc“ în care noi putem realmente experimenta satisfacţia vieţii. De fapt, singurul mod în care putem schimba o relaţie este schimbând modul nostru de reacţie în relaţia respectivă.
Să ne iubim soţul aşa cum îl iubeşte El
În relaţia soţiei cu soţul ei se întâmplă de multe ori ca aceasta să îşi pună problema cum să îşi determine soţul să se conformeze cât mai mult idealului pe care aceasta îl are despre căsnicie, despre ce înseamnă dragostea, despre cum ar trebui să se comporte perfect. Acest mod de a privi lucrurile duce la acumularea unor stări de nemulţumire, de conflict, resimţite de cei doi, care pot duce cuplul în siţuatie de criză. În aceste momente este de folos să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne arate ce îl ajută pe soţul nostru să se simtă iubit, ce anume din ceea ce spunem sau facem îl fac să simtă dragostea noastră. Este aparent împotriva logicii, pentru că soţiile sunt de obicei tentate să Îl roage pe Dumnezeu să le ajute, schimbându-le soţii, întrucât cred cu toată puterea că dacă o anumită atitudine sau comportament al soţului s-ar schimba, relaţia ar deveni mai bună şi, implicit, ele mai fericite. Atâta timp cât cauza stării proprii este considerată a fi ceva din exterior, care scapă propriului control, o astfel de viziune este considerată mai mult decât justificată. Este cu atât mai dificil cu cât, în pofida rugăciunii stăruitoare, comportamentul soţului nu se schimbă, iar acesta continuă să persiste în greşeli ce par evidente.
Şi toate acestea pentru că Dumnezeu respectă libertatea fiecărei persoane, pe care nu o schimbă, dacă ea însăşi nu doreşte acest lucru. Vom putea însă vedea ajutorul Lui cu promptitudine, dacă Îl rugăm să ne ajute să ne iubim soţul aşa cum îl iubeşte El. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune despre puterea rugăciunii: „Deci, când vezi că dai de un necaz, fie în căsnicie, fie în celelalte treburi, roagă-L pe Dumnezeu. Rugăciunea e singura dezlegare, cea mai bună, a necazurilor ce ni se întâmplă. Puternică este arma rugăciunii! Am spus aceasta adeseori, o spun şi acum şi nu voi înceta s-o spun.“
Gesturi care transmit soţilor mesajul că sunt iubiţi
Mărturiile unor soţi despre ceea ce îi face să se simtă iubiţi de către soţiile lor arată faptul că a fi acceptaţi, încurajaţi şi iubiţi în momentele în care ei înşişi se simt greu de iubit reprezintă mesaje extrem de puternice. A fi iubit pentru ceea ce este astăzi nu pentru ceea ce ar putea deveni mâine, a-i zâmbi şi a rămâne binevoitoare şi în momentele în care atitudinea soţului este irascibilă, atunci când acesta este copleşit de presiunile de la locul de muncă, a-i arăta că eşti mândră de el şi crezi în el, chiar şi atunci când nimeni, nici el însuşi nu mai crede în el reprezintă gesturi care transmit soţilor mesajul că sunt iubiţi.
Dacă soţia Îl roagă pe Dumnezeu ca, mai ales în momentele dificile, tensionate, să o ajute să îşi iubească soţul cu aceeaşi dragoste cu care Dumnezeu o iubeşte pe ea însăşi, va înţelege că această dragoste este perseverentă şi protectoare. Perseverenţa se manifestă în momentele tensionate, conflictuale şi înseamnă a transmite partenerului mesajul că, indiferent de perioada dificilă pe care o traversaţi, tu îi eşti alături şi ai mereu disponibilitatea afectivă de a reîmprospăta relaţia. Iubirea protectivă înseamnă a fi capabilă să îţi aperi soţul în faţa celorlalţi atunci când ceilalţi îl vorbesc de rău, îi scot în evidenţă eşecurile şi defectele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu