Deturnarea îndemnurilor creştine

După revoluţie am început să ne “occidentalizăm” şi noi, am împrumutat foarte multe lucruri din afară, cu mare bucurie, şi am ajuns să împrumutăm şi foarte multe expresii şi cuvinte mai moderne sau mai la modă, pe care le vedeam prin filme sau prin alte locuri. Uite aşa s-a ajuns ca astăzi să zicem:
- Îţi ţin pumnii! în loc de “Doamne ajută” sau “Mă rog pentru tine”. Dacă cineva are un examen sau are o problemă mai importantă de rezolvat şi se teme că-i va fi greu, prietenul îi urează: “îţi ţin pumnii” în sensul că e alături de el şi că-l sprijină. Dacă cel care are nevoie de ajutor nu e lângă mine, cum pot eu să-l ajut ţinând pumnii strânşi ? Eu n-am nici o putere… nu pot face nimic să-l ajut dacă nu sunt lângă el. Dar Dumnezeu e mereu lângă el, ştie mereu ce face şi de ce are nevoie.
Noi românii creştini de 2000 de ani n-am zis niciodată “Îţi ţin pumnii” ci mereu am zis “Doamne ajută” sau ne-am rugat pentru cel care are nevoie. Legătura mea cu cel în nevoie este mereu Domnul Hristos.
Mi s-a întâmplat să mă sune mama şi tata şi să-mi spună că erau în maşină şi că îi urmăreşte cineva vrând să le facă rău, ei fiind pe un drum judeţean întunecat în câmp… M-am speriat, eram la servici…şi am început să mă rog de frică, lui Dumnezeu ca să-i ajute… şi după câteva minute mă sună ai mei şi-mi spun că cei care-i urmăreau s-au pus în mijlocul drumului şi i-au oprit….dar apoi s-au răzgândit şi au plecat şi au scăpat cu bine.

- A trecut in nefiinţă! Auzim foarte des pe la televizor spunându-se că cineva a trecut în nefiinţă, după ce a murit la vârsta de nu ştiu câţi ani. Omul are chipul lui Dumnezeu şi nu moare niciodată, persoana umană e veşnică aşa cum sunt şi Persoanele dumnezeieşti (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt). A trece în nefiinţă înseamnă să nu mai exişti deloc, înseamnă că viaţa aceasta de pe pământ e totul, înseamnă că după moarte nu mai e nimic. Dar de ce a înviat Hristos Domnul ? ca să înviem şi noi toţi cu El. Dacă noi credem în Dumnezeu doar pentru viaţa aceasta suntem mai de râs de cât toţi oamenii, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel. Omul când moare nu trece în nefiinţă, ci trece la Dumnezeu, se duce acolo unde a vrut cel mai mult prin faptele sale, în rai sau în iad şi aşteaptă împreună cu ceilalţi a doua venire a Domnului Hristos care va să judece lumea. Oamenii nu sunt nici morţi nici trecuţi în nefiinţă ci sunt “adormiţi” în Domnul. De aceea în slujbele bisericii nu veţi găsi niciodată cuvântul mort referindu-se la cel care a adormit.

- Condoleanţe! Iată un îndemn păgân, total străin realităţii şi adevărului dumnezeiesc. Noi românii de când suntem, din moşi strămoşi n-am zis niciodată “Condoleanţe!” ci mereu am zis “Dumnezeu să-l ierte” pentru că fiecare urare e personală, nu e vorbă aruncată în vânt. Când mă duc la cineva care e trist că i-a murit cineva drag şi zic “Dumnezeu să-l ierte” mă rog împreună cu el pentru mântuirea celui adormit, îi dau nădejde şi speranţă că toţi ne vom vedea în Împărăţia Cerurilor bucuroşi alături de Dumnezeu, şi că moartea trupească nu e totul, şi ar trebuie mai degrabă să ne rugăm pentru cel ce pleacă dintre noi decât să ne întristăm peste măsură.
- Noroc! Mulţi oameni îşi urează noroc când se salută sau când se despart. Părintele Cleopa a vorbit foarte frumos despre această urare păgână şi străină de Dumnezeu.
- Tot ce-ţi doreşti! Este o urare discutabilă, întrucât nu tot ce ne dorim noi ne este şi folositor, şi multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt păcate. În al doilea rând nimic din ce ne dorim nu putem obţine singuri ci mereu numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Orice urare de bine ar trebuie să trimită la Dumnezeu căci El este izvorul Binelui şi El are grijă să ne fie nouă tuturor bine în fiecare secundă.

- La mulţi ani şi la mulţi bani! Iată o urare modernă şi strict materială, utilizata foarte mult in prejma trecerii dintre ani, un îndemn care lasă de înţeles că banii aduc fericirea şi pot cumpăra orice. Dar ce va da omul în schimbul sufletului său? căci un suflet de om e mai scump decât lumea întreagă.
- Fii mai bun de Moş Crăciun! Iată o urare pe care o putem sesiza prin reclame în perioada Naşterii Domnului. Acum câteva sute de ani strămoşii noştri se salutau în preajma Craciunului cu “Hristos S-a născut” / “Adevărat S-a născut!”
În trecut viaţa românilor, ţărani de la sate, era aşa împregnată de prezenţa lui Dumnezeu, şi plină de credinţa în El, încât orice făceau îi cereau ajutorul, se rugau mereu, iar răul îl puneau pe seama păcatelor lor iar binele pe seama lui Dumnezeu.
Dacă numai Dumnezeu e bun, aşa cum mărturiseşte în Evanghelie, orice urare de bine trebuie să se raporteze la El.
Doamne ajută !

Sursa